Declar ca am doua comori, una e reprezentata de principiile mele, si alta de marea ambitie pe care o am, si care pastreaza cat mai intacte acele principii.
Asa reusesc sa stau cat de cat dreapta ,cateodata exagerez ca Don'Quijote, dar de fiecare data tind la integritate, ingrozita ca as putea fi rusinata de propria persoana.
Tot ceea ce cred ma reprezinta , ma contureaza, si depun efort sa nu calc pe acele "crezuri"..Asta ma face sa ma simt mandra si implinita....Dar virtutea asta demna de admirat o platesc scump, cu fiecare moment in care rezist tentatiei de a uita de mine,de a avea o pata, las o neimplinire.
Deci, ma intreb: nu e de prisos sa ma chinui pentru a nu pleca capul, nu e asta o forma de mutilare? Pe cine ajuta? Calitatea asta de valoare, cui foloseste?
Si pentru ca par mult prea impermeabila prin ce am scris, pot sa recunosc ca ar trebui sa am mai multe neimpliniri in colectie, si ca am zile in care ma doare spatele si mi-e practic imposibil sa stau dreapta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu