ora de poezie......

“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.

am o groaza de idei despre viata, dar Putine convingeri...

IARTA-MA

Stiu ca de fiecare data cand ai iesit afara te-ai lovit, iar eu te-am adus acasa promitandu-ti ca n-o sa te mai atinga nimic...Soptindu-ti la ureche : o sa fie bine!..
Si iata..imi stai in brate, lacrimile tale imi ard corpul...te uiti la mine, imi arati noile tale vanatai....Nu spui nimic, dar toata tacerea tipa "m-ai mintit ".
Cum am ajuns aici? simplu si intr-o clipita....Era o zi cu soare, eu si copilul meu am iesit sa ne jucam...Ca de obicei, eram numai noi doi, eu protejandu-l, iar el mult prea fricos sa se mai joace cu altii..Aveam locul nostru, acolo nu mai venea nimeni, de fapt nu mai venise nimeni pana atunci...Cand a aparut..... Parea copil, parea obosit si singur
...M-am uitat la micutul meu, si l-am indemnat sa se joace, asigurandu-l ca e in siguranta...La inceput a fost timid, dar si-a amintit repede cat de frumos e sa te zbengui cu cineva...
In zilele ce au urmat, ajungeam acasa si el nu ma mai dorea numai pe mine, nu mai vroia sa fim doar noi doi...Iar eu eram fericita, in sfarsit a prins curaj, nu se mai ascunde...Il incurajam, il lasam sa stea peste ora lui de culcare, il priveam multumita..
Apoi a venit o zi cu ploaie, si nu am mers la locul de joaca, am ramas sa numaram amandoi orele, asteptand ziua cu urmatoarea intalnire...Si ziua a venit, dar a venit singura, copilul nu...................

Copil numit speranta....la iesiri din casa primesti injectii letale...ti-ai pierdut increderea in mine, dar o castig...te inchid in casa!!!

ANUNT IMPORTANT

Caut, urgent, rabdare, in cantitati foarte mari...Stiu ca e scumpa, dar pretul nu mai are importanta cand vorbim de o asemenea necesitate.
Contactati fata agitata, care isi roade unghile si spune ca timpul le rezolva pe toate.....dar pe care asteptarea o omoara...

Te gandesti la viitor?

Cat de mincinos trebuie sa fii, sa NU recunosti ca vrei ceva de la ziua de maine, de la saptamana ce te asteapta, de la fata ce ti-a zambit.....ori de la viitorul, apropiat sau indepartat?

Raspunzand la a mea intrebare, spun: mare mincinos!.. Pt ca, nu cred ca exista specia oamenilor care traiesc doar in prezent...(excluzandu-i pe cei cu boli incurabile terminale, handicapuri mari psihice, sau droguri puternice folosite zilnic..)Oamenii 'sanatosi', sunt dependenti de siguranta zilei de maine, cu " painea noastra cea de toate zilele".....Si chiar de refuza sa se gandeasca la moarte si la semnificatia ei..unii traiesc si dupa viitorul dincolo de pamanat..agatandu-se de rai-iad.

Nu acuz pe nimeni, stiind ca subconstientul ne domina viietile, si ca din prostie ne hranim cu negare...Dar rog , locuitorii creati in 6 zile si obligati la odihna intr-una, sa nu spuna ca traiesc doar clipa..... ca absorb doar lucrurile marunte si ca nu se gandesc la viitor..... cand merg la scoala, vanand diplome....cand injura traficul din jurul orei 8, dinspre biroul cu leafa deja impartita....cand fac credite, platesc rate la asigurare...sau folosesc metode contraceptive..

Ci sa recunosca, ca stiu cum ar vea sa fie pictat viitorul lor.....si ca rar exista nopti in care nu viseaza macar o nuanta din el....dar le e frica de esecul neinplinirii lui

IUBIRE

Iubire, nebunii te numesc frumoasa...dar eu te stiu si te reneg..Iti vad ranjetul cu care imi stai in fata, pandindu-ma, pregatita sa-mi sugi puterea...sa ma faci dependenta de tine...
Iti urasc dulceata si mirosul cu care imbii, pe oricine iti arunca si cea mai mica privire..
Esti intodeauna aliata cu speranta, imbatand creiere, le adormi...distrugandu-ti vechiul dusman ratiunea...
Si dupa toate astea...dupa ce iei totul, dupa ce ne slabesti....te plictisesti, si pleci...

Te dispretuiesc, deci ,inceteaza sa-mi fii umbra....iar tu , ratiune, STAI....

eu..in cadou

Ma inspaimanta usurinta cu care m-ai prefacut intr-o carte deschisa..Si cat de firesc mi se parea sa fiu rasfoita, sa-mi predau cheile fara opozitii... Cu fiecare strat de care ma dezbraci, controlul meu mai pierde din claritatea conturului...Iar judecata mea ferma,e tot mai departe de casa.
Nu te cunosc, dar in mana ti trecutul meu ca pe o plastelina. Mi-e frica de tine...Ma vreau inapoi! Aveam putere, chiar daca era sufocant sa stau inchisa.

De ce? si prin ce mijloace te daruiesti cu atata naturalete?

Nu vorbesc de indragosteala cu fluturasi in stomac, sau prea pomenita atractie fizica, ci de simplitatea cu care te dastainui unui necunoscut...mai ales cand in general te 'ti' ca pe o taina , apeland chiar si la ipocrizie..

vizitata de idealism

In prezenta continua a absentei...mi-am construit inchipuiri cu zburatorul....Si nu mangai perna pana nu imi atinge geamul....
Nopti diferite, intruchipat mereu in alta culoare, alta dorinta...In intuneric, dar bine conturat si clar.... in tacere, dar cu cea mai puternica si ferma voce,...fac dragoste cu idealismul meu, risipind resemnarea ,care incearca sa ma molipseasca...

Si daca in prezenta soarelui, ma vedeti cu privirea fixa, sa stiti ca mi-e dor de noapte cu vizitele ei, ce imi inapoiaza pierderile din timpul zilei.

Frustrare

Am fost mintita.......daca treci pe sub curcubeu nu devi barbat...
Deci, nu am sa incetez sa fiu mandra de feminismul meu, dar ironic o sa imi imi doresc pana cand o sa prind tot vantul in mana sa fiu barbat.
Cum ar spune multi, sunt frustrata, si da!! au dreptate..Si pe langa, sunt si negativista, inainte de visele de somn, pentru ca visul de a sta drept fara sani , e de neindeplinit.

Am fost cea mai buna in a fii copil, si sunt acceptabila in a fii femeie, dar meseria in care m-as simti cel mai bine , de a fii barbat, mi-e interzisa.