Exista o '"afectiune" a adolescentuli sau chiar a adultului..Poate fi numita o
boala...o boala care de cele mai multe ori devine cronica : singuratatea
Este subiectul cel mai des intalnit, devenind aproape plictisitor.....dar nu este...Am tendinta sa
vb dintr-o singura perspeciva...de mine...dar chiar as vrea sa ma distantez vorbind putin la figurat....
O pot numi boala pt ca pleca de la banala neincredere in tine si poate sta la baza celor mai mari dependente, ajungand pana la pura nebunie ..Totusi, cel mai des,ea este motivul ipocriziilor si a snobismului...si toate astea pt ce?
Pai as putea invoca propoziti cum ar fi ''frumusetea iterioara coteaza'' ,''fii tu insuti'' sau''cine te
iubeste te iubeste asa cum esti'' dar cata lume mai crede in mos craciun?..asa ca sa fim seriosi si
corecti pt ca eu am impresia ca viata te pune sa alegi intre doua tabere: singuratate sau societate (fii ca noi sau fii tu singur)......lucru demonstrat de multimea de carti care descriu vieti singuratice ...oameni care sunt in acele cuvinte pt ca si-au dedicat viata''eului'' care poate reprezenta orice forma de arta....Oameni care au imbratisat singuratatea, transformand-o intr-un dar, nu intr-o frustrare.....
Scrisul a ajuns o forma bizara de descarcare, asa ca nu pot sa nu vb si ''din mine'...' Mie imi
place sa cred ca nu fac parte nici din cateoria bolnavilori....si sunt mai mult decat convinsa ca nu fac parte nici din categoria celor care gasesc ceva bun in ea, dar am o relatie speciala cu singuratatea. (intradevar mai multe certuri decat impacari) Eu o invinovatesc pt multe lucruri facute de mine si pe care nu le pot intelege, sau ma incapatanez sa nu mi le atribui: cum ar fi dorinta de a fi placut de un om pe care tu nici nu il placi....doar ca sa fii acolo...Eu sunt persoana care cedeaza in fata singuratatii cu foarte mare usurinta.. trezindu-se intr-un corp care nu mai asculta....corp care face lucruri necontrolat in loc sa se alieze cu mintea si sa faca ceva productiv....
Aud des oameni spunand ca nu ma intereseaza ce zice ala...sau ce crede celalalt (de fapt si eu spun asa....)..si cred ca de fapt ne intereseaza prea tare....si ca asta ne influeteaza gesturile, mimica si cuvintele.....
ESTE tratabila? si daca da ...cum? Pt ca e greu sa traiesti in haita dar e imposibil sa traiesti
departe de ea....Sa ne cautam persoane care sa ne semene, si daca nu gasim sa ne prefacem? sau pur si simplu sa stam singuri....
La anumia varsta nu mai e asa de greu sa traiest doar cu tine, dar cum ajungi la acea varsta echilibrat?
Inchei un subiect tipic dar unul despre care poti sa vorbesti fara sa-l epuizezi.....boala pe care o vezi si la oameni inconjurati de ''prieteni''...Si care tine in viata o multitudine de carti de medicina..si hranest in fiecare zi o groaza de guri de doctori.....chiar daca vorbim de psihiatrii, psihologi
Este subiectul cel mai des intalnit, devenind aproape plictisitor.....dar nu este...Am tendinta sa
vb dintr-o singura perspeciva...de mine...dar chiar as vrea sa ma distantez vorbind putin la figurat....
O pot numi boala pt ca pleca de la banala neincredere in tine si poate sta la baza celor mai mari dependente, ajungand pana la pura nebunie ..Totusi, cel mai des,ea este motivul ipocriziilor si a snobismului...si toate astea pt ce?
Pai as putea invoca propoziti cum ar fi ''frumusetea iterioara coteaza'' ,''fii tu insuti'' sau''cine te
iubeste te iubeste asa cum esti'' dar cata lume mai crede in mos craciun?..asa ca sa fim seriosi si
corecti pt ca eu am impresia ca viata te pune sa alegi intre doua tabere: singuratate sau societate (fii ca noi sau fii tu singur)......lucru demonstrat de multimea de carti care descriu vieti singuratice ...oameni care sunt in acele cuvinte pt ca si-au dedicat viata''eului'' care poate reprezenta orice forma de arta....Oameni care au imbratisat singuratatea, transformand-o intr-un dar, nu intr-o frustrare.....
Scrisul a ajuns o forma bizara de descarcare, asa ca nu pot sa nu vb si ''din mine'...' Mie imi
place sa cred ca nu fac parte nici din cateoria bolnavilori....si sunt mai mult decat convinsa ca nu fac parte nici din categoria celor care gasesc ceva bun in ea, dar am o relatie speciala cu singuratatea. (intradevar mai multe certuri decat impacari) Eu o invinovatesc pt multe lucruri facute de mine si pe care nu le pot intelege, sau ma incapatanez sa nu mi le atribui: cum ar fi dorinta de a fi placut de un om pe care tu nici nu il placi....doar ca sa fii acolo...Eu sunt persoana care cedeaza in fata singuratatii cu foarte mare usurinta.. trezindu-se intr-un corp care nu mai asculta....corp care face lucruri necontrolat in loc sa se alieze cu mintea si sa faca ceva productiv....
Aud des oameni spunand ca nu ma intereseaza ce zice ala...sau ce crede celalalt (de fapt si eu spun asa....)..si cred ca de fapt ne intereseaza prea tare....si ca asta ne influeteaza gesturile, mimica si cuvintele.....
ESTE tratabila? si daca da ...cum? Pt ca e greu sa traiesti in haita dar e imposibil sa traiesti
departe de ea....Sa ne cautam persoane care sa ne semene, si daca nu gasim sa ne prefacem? sau pur si simplu sa stam singuri....
La anumia varsta nu mai e asa de greu sa traiest doar cu tine, dar cum ajungi la acea varsta echilibrat?
Inchei un subiect tipic dar unul despre care poti sa vorbesti fara sa-l epuizezi.....boala pe care o vezi si la oameni inconjurati de ''prieteni''...Si care tine in viata o multitudine de carti de medicina..si hranest in fiecare zi o groaza de guri de doctori.....chiar daca vorbim de psihiatrii, psihologi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu